Anisoara Preda,
co-fondator

Ai cunoscut vreo Pasare Phoenix?

Unele pasari sunt foarte cunoscute, altele sunt legendare. Insa, foarte putine creaturi mitice sunt considerate la fel de marete precum nemuritoarea Pasare Phoenix, care era inzestrata cu darul de a muri in flacari si a renaste  din propria cenusa.

Aveam 19 ani si sentimentul de ‘a muri’ il simteam prezent in mine, mai prezent decat viata. Poate ca se datora faptului ca m-am intalnit mult prea devreme cu moartea bunicii mele din partea tatalui, bunica cu care am dormit pana la varsta de 14 ani, cand am plecat la oras, pentru a merge la liceu.
Imi amintesc momentul ca fiind ieri. Locuiam in oras, cu familia mea biologica: mama, tata, fratele si sora mea. Eram in ultimul an la liceu. Era o zi de iarna. Ninsese mult, februarie 1981. Tatal meu a venit de la tara si ne-a spus ca bunica a avut un accident cerebral, nu mai vorbea si i-am vazut pe amandoi tatii mei cum plangeau. Bunica avea 77 ani si, vaduva fiind, le fusese un bun ghid pentru viata.
O femeie cu multa credinta, insa apriga uneori - parte din manifestarile ei le-am regasit si la mine pe parcurs.
A fost totul rapid, m-am invinovatit ca o neglijasem in ultimul an, fiind mult prea ocupata ca sa invat. Am plans mult in perioada ce a urmat mortii bunicii.

Ma pregateam sa pasesc spre o noua etapa in viata mea, insa atarna greu in sufletul meu, moartea primei persoane dragi din familie, venita intr-un moment in care aveam nevoie sa ma concentrez pe viitor. Incercam sa uit, sa nu mai plang, examenele se apropiau. Totusi, am reusit sa le trec cu brio.
Din toamna, eram studenta la Facultatea de Matematica. Insa ma simteam golita, fara vlaga, fara pofta de viata, parca muream cate putin. Nu intelegeam ce se intampla, faceam eforturi ca sa ma pot integra in grupurile de studenti, insa ma simteam singura, respinsa, abandonata...
MULT MAI TARZIU AM INTELES CUM ACESTE RANI MI-AU ‘GHIDAT’ VIATA DIN UMBRA, rani pe care le avem cu toti intr-o masura mai mica sau mai mare, rani, care dau suferinte fiecaruia dintre noi.
POATE PAREA INCREDIBIL, INSA ESTE ADEVARAT!
Dupa doi ani de eforturi, le-am spus parintilor ca nu pot continua. Simteam ca nu voi putea fi un profesor bun si chiar imi spuneam ‘mai bine un muncitor bun decat un profesor prost’.
In marea lor iubire, parintii m-au inteles pentru ca ma vedeau vlaguita. Ma simteam de parca aveam 80 ani, nu ma bucura nimic. A urmat un an in care am stat acasa, la tara, cantam la chitara, citeam, mergeam des pe deal si pierdeam uneori notiunea timpului, aduceam flori proaspete de camp si in camera mea era mireasma campului.
Venind iarna, mi-am dorit sa invat sa schiez si mi-am amintit ca tata adusese schiurile pe care le cumparase fratelui meu. Asa ca am luat schiurile si urcand dealul, fara nicio pregatire, m-am pus pe schiuri si… la vale cu mine…

Ce a urmat?
Este usor de imaginat…

Am cazut chiar pe noada, asa ii spuneam noi la tara - altfel spus, este termenul pentru baza coloanei vertebrale. Au urmat trei saptamani in care am stat doar cu fata in jos, pe burta.
M-am vindecat cu greu.
Oare acesta sa fi fost momentul in care Energia Kundalini s-a trezit, a fortat osul sacru si a inceput sa imi ‘ilumineze’ drumul?!
Nu stiu.
Insa stiu ca dupa acesti ani in care ma simteam ca Pasarea Phoenix, intai traind si vazand cum visele mi se distrugeau, parca ardeau cu totul si nu mai eram eu, apoi incepeam sa am chef de viata. Asa ca m-am angajat muncitoare, ajutata fiind de tatal meu. 
Imi placea sa fiu utila. Din primul salariu mi-am luat un pick-up si am inceput sa colectionez discuri cu muzica. Ascultam cu nesat ‘Fugile’ lui Bach, Vivaldi, Ceaikovski, Nino Rossi - ‘Il silenzio’, dar si Compact, Pink Floyd si multi altii. Eram in lumea sunetelor si a armoniei, ore in sir, dupa munca.

Eu cred ca NU.

Am intalnit intamplator o cunostinta care, din vorba in vorba, mi-a spus ca se inscrisese la cursul de pictura din cadrul Scolii Populare de Arta. Am simtit ca trebuie sa ma inscriu si eu. Au urmat 3 ani in care am cunoscut oameni, lumini si umbre, culori, vopsele si panze. In timpul acestor studii, distingeam cu greu Lumina de Umbra si pozitionam cu greu orice in spatiu. Culoarea, in schimb, m-a salvat - o armonizam de fiecare data. 
Eram un grup frumos format din multi tineri si printre ei, viitorul meu sot.
Incredibil?

Iti vine sa crezi sau nu...
...poate parea incredibil.

Insa, pentru majoritatea dintre noi, oamenii, anumite convingeri pe care le-am adoptat ca fiind cheia propriilor crezuri de viata, valori, ne-au determinat actiunile. Ne dau sau nu dorinta de a lupta ca sa reusim, de cele mai multe ori in directii iluzorii...
...sau ne determina sa depunem efort pana la epuizare daca suntem perseverenti si nu intelegem ca suntem pe un drum gresit - drum al vietii, bineinteles.

Hai sa iti povestesc…

M-am indragostit si am trait o frumoasa poveste de iubire reciproca. Totul a fost rapid. Relatia mea a devenit o relatie frumoasa de cuplu. Aveam o familie si ‘eram in randul lumii’. O familie tanara, moderna, inalti, frumosi, cu potential, ce mai... dadeam foarte bine in societate. 
Toti cei din jur ne invidiau.

A devenit rapid o imagine la care tineam foarte mult si, corelat cu juramantul religios, adica sa fim impreuna ‘la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti’, chiar daca lucrurile nu erau asa de bune si fiecare tragea catre o alta directie, de fiecare data, eu incercam sa duc relatia spre un tel comun.
Trecusera trei ani si incercam cu stangacie, insa nu se vedea din exterior ca bajbaiam in noua noastra familie… adica nu prea stiam incotro.
A trai clipa, este minunat! Insa, am descoperit mult mai tarziu ca  A TRAI IN PREZENT, ARE SENS CU ADEVARAT si nu duce spre acelasi rezultat.
Noi traiam doar clipa si asa ne-a gasit momentul din iunie 1991, cand, mama biologica, dupa despartirea de tata, avand datorii financiare, a suferit o depresie puternica, ce s-a terminat cu moartea ei.
Din nou mi-a aparut acel sentiment profund de distrugere a tuturor viselor, nimic nu mai conta, a reaparut sentimentul de cenusa  a Pasarii Phoenix… din nou, simteam ca toata viata mea este scrum.
A durat mai mult de un an, timp in care traiam doar sa inteleg ce se intampla cu sufletul dupa ce moare omul. Cautam doar raspunsuri, mergeam la biserica, am descoperit rugaciunea, postul religios, spovedania, impartasania si am inceput sa fiu ‘ciudata’ in familie. 

Daca reuniunile de familie coincideau cu o zi de post religios si eu nu mancam, socrii mei incepeau sa comenteze. Ceva a inceput sa se rupa atunci, fara sa imi dau seama. Sau poate asa a trebuit sa fie, am cam lipsit din viata sotului meu, eu cautand raspunsuri din lumea de dincolo.
Intr-o seara, dup ace am pregatt dulciurile pentru pomenirea mamei de 6 luni, obosita fiind, m-am intins pe pat in dormitor si, privind spre masa, satisfacuta ca reusisem ceea ce mi-am propus, dintr-o data, spicele din vaza au inceput un joc, ca si cand le misca ceva sau cineva. Mi-a aparut ca un sentiment de bucurie, parca simteam cum mama se bucura, insa m-am si speriat. De indata ce m-am speriat, s-a oprit totul. Am verificat daca batuse vreo adiere de vant, ceva, insa geamul era inchis, balconul, de asemenea, deci nu avea cum. Draperia era grea si nu se miscase. Am ramas cu un sentiment ca si cand sufletul mamei imi comunica bucuria de dincolo.

Din dorinta de a cunoaste din ce in ce mai mult, cautand, am inceput si cursurile de hatha yoga.
Au urmat 5 ani cu meditatii, posturi fizice, constientizari ale propriei energii vitale, am devenit vegetariana pentru un an. In timpul liber, ma preocupa doar cunoasterea.
Sotul meu ma urma, incercand sa tina pasul cu tot ceea ce imi doream eu. Credeam ca suntem fericiti. Timpul insa ne-a aratat ca nu era asa. Intrucat ne descurcam din ce in ce mai greu din punct de vedere financiar, dupa-amiaza am inceput sa activez in cadrul unei firme de network marketing. Am spus sotului: ‘cu tine sau fara tine, eu oricum voi face asta.’ Si, bineinteles, el m-a urmat.
Nu stiam insa ca in el se acumulau frustrarile.  Fiind o fire vesela, nu lasa sa se vada neimplinirea lui.
La un moment dat, cand mergea la un transport de produse, din masina i-au fost furati banii de comenzi ai membrilor retelei.  A inceput o etapa de frustrari si probleme din ce in ce mai mari. Nu mai stiam cum sa rezolvam situatia, ne-am imprumutat cu dobanda. Treptat, am facut greseli peste greseli si am acumulat multe datorii.
Azi un compromis, maine altul... asa am acumulat datorii financiare, eu luand decizii de multe ori singura, in domenii in care credeam ca vom performa impreuna.
Nu a fost asa!

Stii vorba romanului: ‘socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din piata’?
Insa, in mintea mea gandeam mereu ca trebuie sa fac tot ce pot, ca sa fim impreuna, pana cand moartea ne va desparti.
Imi era frica ca il pot pierde. Eu fusesem adoptata de fratele tatalui meu, la varsta de 2 ani. Pierdusem deja o familie.
Frica subconstienta a lucrat impreuna cu convingerea religioasa si nu doream sa vad nimic altceva decat casatoria, cu orice pret.
Cu toate ca fiecare dadea semne vizibile ca prefera sa traiasca viata altfel, am mers inainte...
El a facut eforturi sa ma urmeze in dorintele mele, insa cand a fost nevoie sa facem schimbari, sa gasim solutii la datoriile pe care le aveam, a plecat sa lucreze in strainatate. Dupa ce situatia a inceput sa se echilibreze, si-a permis sa isi traiasca viata din suflet si sa faca ceea ce ii placea, dar nu pentru bani.
Doar ca eu acumulasem multe frustrari si nemultumiri, nu intelegeam de ce nu gandeste ca mine, de ce nu vrea sa construim ceva impreuna. Aici, acasa, tot chinuindu-ma, m-am imbolnavit si a fost nevoie de o interventie chirurgicala. Ajunsesem destul de aproape sa traiesc separarea de el, prin propria moarte...
Din nou senzatia de TOTUL SCRUM si retrairea Pasarii Phoenix.

INSA MI S-A DAT O ALTA SANSA...
Ce a  urmat?

Eram in perioada apropiata sarbatorilor Pascale. De regula, aruncam ce nu imi mai folosea. Asezand cartile in biblioteca, am gasit articole decupate din ziarul formula As, pe care il cumparam in fiecare saptamana, in special pentru a face vanzare celui ce vindea ziarele, find un barbat in varsta, cu multe greutati.

M-a atras un articol despre o conferinta ce urma sa fie sustinuta in luna mai, la Bucuresti, de catre Geoffrey Hoppe, unde era si un numar de telefon de contact. Fara sa ma gandesc, am format numarul de telefon si am vorbit. Mi-a raspuns o doamna, care a spus ca inca ma pot inscrie la conferinta. Am pus telefonul jos, eram fericita, deja citisem cartile lui Geoffrey Hope, cu ‘Invataturile lui Tobias’. Cand m-am uitat din nou pe articol, mi-am dat seama ca data articolului era cu un an in urma!!!

Ce asezare de la Dumnezeu, de la Univers?

Asa a inceput urmatoarea etapa a cautarilor mele. De aici, a fost doar un pas ca sa fiu in septembrie si octombrie la Cursurile de formare practicieni Reconnective Healing si Reconectare - prima serie de cursuri din Romania, in 2007.
Nu aveam bani, insa cand te lasi ghidat de Dumnezeu, de Sufletul tau, Universul iti aduce tot ceea ce ai nevoie.
Asa ca am imprumutat toti banii pentru cursuri, unde am mers pentru propriile raspunsuri, propria vindecare, deoarece viata mea nu avea nicio logica.
Credeam ca am facut tot ceea ce stiam mai bine pana la acel moment, insa nu functionase nimic pentru mine.
La primul curs in Romania erau inscrisi multi terapeuti, printre care oameni cu greutate in domeniu. Eu nu stiam mare lucru, insa m-am simtit tare bine cand, Dr. Eric Pearl a spus ca, daca nu stii nimic in domeniul vindecarii este ideal, deoarece nu ai la ce tipare sa renunti.

Eu nu stiam nimic. AM SIMTIT CA DE DATA ASTA PORNESC STARTUL DIN POZITIA OPTIMA.

Si s-a dovedit ca asa a si fost.

A urmat Reconectarea personala, in cadrul careia am simtit o bucurie a sufletului de nedescris si o intregire a propriei fiinte, venita din toate partile Universului. Ma simteam una cu Pamantul, cu Cosmosul si, la final, m-am vizualizat fiind copilul de Lumina, ce era tinut de mana stanga de mama si de mana dreapta de tata, ambii parinti de Lumina – acesta a fost finalul vizualizat in reconectare.

A urmat un proces extrem de accelerat in viata mea. Parca bucatele de puzzle ale vietii incepeau sa isi schimbe sensul, orientarea. Am decis sa ma dedic exclusiv vindecarii. Mi-am dat demisia de la locul de munca si in martie 2008, mi-am deschis propriul cabinet. A urmat o etapa de reconstructie interioara. Am inteles ca eu pot si am incredere sa fiu parte a procesului de vindecare a oricarei persoane care dorea vindecarea cu adevarat.

De ce spun ‘cu adevarat’?

Multi nu isi doresc asta. Vor doar sa fie ascultati, iubiti, sa primeasca atentie, validare si multe altele. Si eu trecusem prin astfel de faze.
Cand chiar iti doresti vindecare, nimic nu iti poate sta in cale. Sufletul tau orchestreaza totul - tu trebuie doar sa fii prezent si sa il asculti.

Stiu ca nu este chiar usor, insa este simplu.

Am inceput sa inteleg, sa cunosc, sa aplic, au urmat ani de studiu, cursuri, lucru, ani de evolutie si o noua relatie, un nou sot, amandoi in evolutie, lucrand amandoi, studiind impreuna. Ce mai, noi vise, noi planuri de viitor.

Numai ca Pasarea Phoenix, era acolo si tacut, din umbra, inca ma urmarea. In aprilie 2018, intr-o dimineata de sambata, inainte de a pregati masa, sotul meu a cazut si nu s-a mai ridicat. Nu am crezut ca asa ne vom desparti definitiv, ca asa va fi plecarea lui in alte dimensiuni, insa asta a fost totul.
Ce am simtit?

Am simtit ca am ajuns la un final. In fata mea era totul necunoscut - nimic din ceea ce credeam cu o zi inainte. Mintea imi era invadata de ganduri de tot felul, de la: ‘De ce nu am insistat sa mearga mai des la medic, sa se consulte?’ la ‘De ce nu am putut sa fac nimic?’, ‘De ce nu am putut sa il strang cu putere, ca poate se intorcea si nu pleca…?’ ‘De ce???’

Lucram cu mine si devenisem un bun observator al mintii mele. 
Mi-am cerut iertare si m-am iertat ca nu am putut sa fac altfel. Apoi, rand pe rand, fiecare gand ce stiam ca ma va trage in jos, spre depresie si neputinta, il observam si il lasam sa plece din mintea mea, inchideam acel culoar al mintii vulnerabil si priveam in fata la acea foaie alba, pe care nu era proiectat nimic, nicio dorinta, niciun vis…
Cautand propria vindecare, am fost inspirata si ghidata. Studiind Cursul de Miracole si conectand cu Eliberarile, pe care le utilizam din ‘Invataturile lui Tobias’, am dezvoltat Energetic EmpowermentTM, aducand adevaratul dar al iertarii.

Lucram cu mine ‘teme’ ce nu imi dadeau pace sufletului. Incercand sa imi amintesc ce am lucrat, era ca si cum totul se stersese folosind un burete, era doar o coala alba in suflet si in minte. Am inceput sa ma simt mult mai vitala si gandurile mele erau mult mai clare, deveneam in fiecare zi un alt om, innoit sufleteste.

Daca la 21 ani imi simteam sufletul golit, ca de 80, acum, imi simt sufletul ca al unui tanar, care face pasii spre implinirea adevaratelor vise, acelea din suflet, acum.
Din nou renascuta. 

De aici si din intalnirea cu Ozana, intalnire orchestrata de Dumnezeu cu ceva ani in urma, cand am participat in programele ei de mentorat de business pentru a-mi creste  activitatea la cabinet, s-au nascut peste 20 programe dezvoltate impreuna.
Sper ca povestea mea sa te inspire spre a-ti cunoaste acele parti ale fiintei tale ce te inalta si apoi sa iti poti canta propriul cantec, propria partitura, ce se afla ascunsa in adancul sufletului tau.

M-as bucura sa iti cunosc povestea, cantecul vietii tale.

Schimbarea pe care o doresti in lume vine din interiorul tau.